Am avut parte de lacrimi si respingeri, de nopti nedormite cand loveam perna si de zile de plictiseala fara astampar.Am cunoscut regrete si inutilitatea lor, indoieli si singuratatea lor egoista.Viata n-are adesea nici un sens, iar cand are un sens e fara valoare.Iar sfarsitul e atat de puternic si moartea atat de finala.Vesnicia la fel de terifianta ..si totusi atata timp cat sunt rasete si prieteni cu care sa le impartasesti,totul e bine.Mistere noi, locuri vechi, adevaruri eterne.Cat muzica se mai aude si natura linisteste.Cat cuvintele inspira, somnul alina si oamenii incanta.Cat buzele se ating si mainile mangaie si intamplarile imping la fapte.Cat timp visele de maine ma incanta la fel ca amintirile de ieri, cat timp orice inca inseamna totul pentru mine , pana nu voi mai avea suflare ma vei vedea iubind,traind si zambind...

Orice om are pretul lui, si Viata respecta aceasta valoare. Ea nu se masoara in bani sau in aur; se masoara in iubire. Mai mult, se masoara in iubirea de sine. Acesta este pretul fiecarui om, masura in care se iubeste pe sine.

Nu poti sa te astepti ca ceilalti sa te pretuiasca, daca tu nu te apreciezi singur. Dar oamenii se invinovatesc mereu, se dispretuiesc, nu se pot accepta asa cum sunt. Daca nu iti place o persoana, nu ai decit sa pleci de langa ea. Daca nu iti place un grup de persoane, nu ai decat sa pleci din acel grup. Dar daca nu te placi pe tine insuti, nu ai unde sa pleci. Poti insa sa te schimbi, sa te ridici pe un alt nivel de frecventa, intalnind acolo oameni care se accepta pe sine. Patrundem astfel intr-o alta lume, intr-o alta realitate, care are alte reguli, inclusiv pentru relatii.

Daca ne privim cu atentie corpul, vom descoperi ca el este alcatuit din miliarde de fiinte vii care depind de noi. Fiecare celula din corpul nostru este o fiinta vie. Noi suntem responsabili pentru toate aceste fiinte. Pentru toate celulele noastre, noi suntem Dumnezeu. Le putem asigura nevoile, le putem iubi, sau dimpotriva, le putem face mult rau.

Celulele din corpul nostru ne sunt in totalitate loiale. Ele lucreaza pentru noi, in deplina armonie, si pentru aceasta trebuie sa le fim recunoscatori, sa le iubim, sa le respectam. Corpul nostru si toate celulele vii isi joaca perfect rolul in jumatatea lor de relatie. Cealalta jumatate a relatiei este mintea noastra. Corpul are grija de jumatatea sa, dar mintea abuzeaza de corp, chinuindu-l in fel si chip.

Corpul abia asteapta sa primeasca iubirea mintii noastre, dar mintea spune: "Nu, nu imi place aceasta parte a corpului meu. Ce forma ingrozitoare are nasul meu, ce urechi clapauge am! Corpul meu este prea gras! Picioarele mele sunt prea scurte!..." Mintea isi imagineaza tot felul de lucruri urite despre corp. Corpul nostru este perfect asa cum este, doar noi avem tot felul de idei preconcepute despre ceea ce este bine si ceea ce este rau, despre ceea ce este frumos si ceea ce este urat.

Daca ne putem accepta propriul corp, vom putea accepta pe oricine si orice situatie. Cand ne privim in oglinda, sa ne privim cu dragoste, sa zimbim admirativ imaginii din oglinda. Imaginati-va cum va veti simti in ziua cand va veti adora propriul corp. Atunci cand va veti accepta complet corpul fizic, va veti simti atat de bine, veti fi atat de fericiti...

Aceasta este iubirea de sine. Ea nu are nimic cu importanta de sine, cu orgoliul. Asta inseamna a-l cinsti pe Dumnezeu in interiorul nostru si in interiorul celor din jur.

Mai intii de toate trebuie sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum sintem. Odata ce ne-am acceptat pe noi insine asa cum suntem, putem sa-i acceptam si pe cei din jurul nostru, pe cei dragi, asa cum sunt ei. Noi ne criticam atat de mult, incat in inima noastra nu mai exista loc de iubirea de sine. Si daca nu reusim sa ne iubim nici macar pe noi insine, cum am putea sa impartasim iubirea cu ceilalti?

Omul nu se poate ierta niciodata pentru ca nu este ceea ce doreste el sa fie. Cine se iubeste pe sine, este capabil sa isi reverse iubirea si asupra altora. Atunci cand iti faci un tel din a crea relatia perfecta intre tine si corpul tau, inveti practic ce inseamna relatia perfecta cu cei din jur, cu parintii, cu iubitul sau iubita, cu copiii tai, cu animalele de linga tine.

Si, la urma urmei, nu frumusetea fizica conteaza, ci sufletul. Ceea ce ai in interiorul tau se va reflecta si in exterior. Frumusetea sufletului infrumuseteaza si corpul, il scalda intr-o dulce lumina, fermecindu-i si pe cei din jur.

Tu.

Numai cand ma gandesc la tine,
sângele-mi danseaza în jurul inimii,
numai când te aud,
sângele mi se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
si dezleg misterele,
numai când ma gândesc la tine,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet : se desprimavareaza.

Sfarsit de toamna...

Sub pături pufoase si pline de căldură îmi refugiez trupul obosit,apăsat de supărare,cenzurat de ganduri fără răspuns.E un sfarsit de toamna bland si ora se aproprie de şapte seara. Încerc sa dorm,dar gandurile nu mă lasă, îşi caută locul.Pleoapele aproape mi se închid si încep sa îmi vad trecutul ca un film. Si parcă retraiesc vara plină de soare,seri lungi terminate cu rasete , dorinţe inocente, dimineţi trezita de mangaierea soarelui. Si totul mi se pare ca a fost un vis, vreme de imaturitate. Timpul se joacă cu mine, nu mă lasă sa-mi aleg momentul, mereu mă duce unde vrea. Încep sa mă simt din ce în ce mai confuză. Nu ştiu unde sunt,nu ştiu ce voi face,nu ştiu nimic.Deodată tresar!Cineva a intrat în camera.Nu schitez nici un gest.Privesc spre geamul întunecos.Apoi se retrage cu un aer nemultumit,Are si de ce,camera e în dezordine,haine aruncate peste tot,cărţi lasate pe birou ai un parfum a carui esenţa si acum o simt.Întorc capul spre perete si încerc sa revin la gandurile mele.Dar privirea persoanei de langa mine nu mă lasă, se uita parca prin mine.Ce o fi oare cu ea ?Începe sa îmi povesteasca intalnirea ei de azi. O ascult,dar apoi cuvintele ei se transforma în sunete care îmi alimentează gandurile.Mai zăresc doar mişcarea buzelor ei,dar mintea mea e de mult departe. Are atata sclipire în privire.Ce o fi spunand oare? O forţa tulburatoare mă îndeamnă s-o urmez ?

Aparente

"Oamenii îşi ascund adevărata natura.Am înţeles,chiar am aprobat aceasta.Ce fel de lume ar fi asta dacă oamenii ar sangera pe trotuare,dacă ar plange pe sub copaci,ar pocni pe oricine dispreţuiesc,ar sărută străinii,s-ar arăta asa cum sunt? Ia-ti o capa,asa e bine,exact ceea ce trebuie sa faci;prezintă o deghizare,exteriorul tau,cel pe care vrei ca lumea sa-l ia ca atare "

...Un citat din " Regina de gheaţă " de Alice Hoffman,un citat în care îmi regăsesc concepţia despre lume,despre oameni.
Am început sa realizez ca majoritatea spunem ceva si de fapt gandim si facem altceva.Ca ne e frica sa ne arătăm asa cum suntem.Ne temem ca ceilalţi vor rade de adevarata noastră înfăţişare.Trăim intr-o lume plină de false aparenţe.Nu vrem sa fim răniţi si ne închidem în noi,arătand celorlalti o fata a personalităţii noastre de care noi înşine suntem străini.
De ce nu putem trai fiecare clipa la maxim?Intens...Dar nu!Suntem prea ingrijorati de nimicurile din fiecare zi ca sa mai putem gustă adevăratele clipe ce merită trăite.Prea preocupaţi de înfăţişarea noastră,de ce zic ceilalţi despre noi...Dar sufletul nostru ?Rareori ajungem sa cunoaştem o persoana,sa-i cunoaştem sufletul,sa stim cine este intr-adevar ...
Singurul lucru de care nu mă îndoiesc e ca prietenii adevăraţi te plec pentru ceea ce eşti,nu pentru felul cum arăti .

Oameni falsi

Zambete false,false priviri
Priviri false,false amintiri,
False săruturi,săruturi dulci,
Iubirea interzisă !
Tăcerea sughite.
Si cand ar vrea sa plece,
Nu mai găseşte drum,
Ar vrea ca, pur si simplu,
Sa fi putut ierta,
Însă acum tarzie e vremea
Pentru ea ...

Mi-e greu ...

O noapte grea
sufletu-mi inconjoara…
nu mai am timp sa mă gandesc,
nici sa mai retrăiesc
momente pe care
mi le amintesc.
Deşi amintirile mă zăpăcesc
din ce în ce mai mult
sufletu-mi rătăcesc,
pe-un drum pierdut
ce-as vrea langa tine
sa-l regăsesc.
Mi-e greu sa nu mai
fim ca la început;
mi-e frica pană si de mine
oare sa te mai iubesc ?
dar.. te aştept în fiecare zi
pe aceeaşi banca…
oare vii ?

Armonie

Frunza dragostei
Apune în sufletul meu,
Trece prin mistuirea tainicului,
Îmbinat în toamna caldă si fragila,
Oglindind culori rapide si fine,
Compuse de viaţa,
atat de fragila…
de preţioasă …
dar nedescoperita …
In supleţea emoţiei mele,
Inecand amintirea, clipa si dorinta,
Aflate în aceeaşi descoperire,
Iar trece prin mistuirea tainicului,
Apune în sufletul meu,
Frunza dragostei …

Fragilitatea

Un geam,
Cateva lacrimi framanta sticla,
Un vant in intuneric adie,
Adie, domina
Si preia puterea in mainile sale,
Aducand un frig,
Un zgomot tacut in suflet,
Rece si dureros…
Doar INIMA bate, BATE,
Marindu-si ritmul in respiratii.
Un geam,
Cateva suflari framanta sticla,
Atat de fragile,
A sufletului meu …

Actori de iubire

Minunăţia serii în cuvant de
Asfintit …
Glasul surd al valurilor sparte…
Mireasma aceea de nedescris,
Sentimente rupte,dezordonate
Plutesc …
În ochii mei,
Ce miraţi privesc
Un loc de legenda…
Cu umbre si lumini,
Cu picturi rupestre
Si un cer senin.
Urme de pasi,aleşi pe nisip,
Glasul pierdut spre infinit,
Minuni si vise se-ndreapta
Spre ţărm …
Tu stai si asculti povesti
Din trecut,
Despre fiinte dragi , pe care
Le iubeşti,
Dar nu le-ai cunoscut.
Si inima-ti sare din piept,
Si lacrima-ti curge încet …
Doreşti ceva sa-ti aminteşti,
Dar,nu-i asa,
De amintiri reci ,
Des te lovesti …

Fara tine

Uitata in sufletul tau,

Uitata de sangele care-ti

curge in vine,

Uitata de timp , in ploaia de amar,

Uitata de noi, uitata in doi.

Stau aici,

Astept sa ma uite viata,

Sa ma uite lumea,sa ma uite ora,

Sa ma amintesti tu.

Trupul iti umbra printre

fantasme;

Capul tau se intoarce

Dar tu ramai acolo

Intuneric.Ai plecat.

Si eu ?

Eu m-am obisnuit sa privesc

Lumea prin ochii tai.

Eu am atins inima mea,

cu mana ta.

Eu mergeam pe drumul vietii,

urmandu-ti pasii.

Eu simteam fericirea in fiinta ta.

Eu sunt tot acolo, dar nu mai esti tu …

Nici eu nu mai sunt.

Nu mai sunt decat umbra

fiintei tale,

O umbra care-si cauta stapan.

Hai inapoi, strig.

Hai inapoi,

Invata-ma sa simt fara tine,

Invata-ma sa fiu !

Fara tine…

Confuzie

Prefer sa cadă peste mine un munte de ganduri negre,fioroase,amare...Prefer sa asurzesc ascultand strigătul dureros al adevărului.Prefer sa răman fără glas, tipand la el sa înceteze cu rasul malefic, sa nu-mi mai vorbească cu atata răutate,dar cu atat adevăr.Prefer sa simt ca mă scurg încet , ca un parau al disperarii, un parau negru, dar calm, fara semne de întrebare. Un parau în care acelaşi adevăr încearcă sa mă prindă si sa mă lase copleşită de gheaţă. Prefer sa vad cum fulgii albi, puri, se innegresc de supararea mea, cum lumea se face gri si dispare sub un nor cenuşiu în care totul se vede atat de bine...Prefer sa vad cum totul devine orbitor de clar, atat de clar încat nu mai pot vedea nimic altceva decat adevărul....

Fior

Am privit în jurul meu si-n mine.Agitaţie.
Un fulger a căzut,părăsit, singuratic si s-a prelins pe una din ferestrele închise ale sufletului meu.S-a topit încet...s-a transformat în lacrimă,apoi în gheaţă.Apoi în foc.A spart fereastra si mi-a incendiat sentimentele,iar cenuşă a suflat-o peste mari.
Acum, sufletul meu e gol.
Privesc în jurul meu.Gandurile îmi atarnă de singura creangă a unui copac si sunt gata sa cadă. O pasăre în zbor priveşte cu dispreţ.Neputincioase,gandurile cad peste mine.Nu mă pot ridica.Sunt prea grele.
Sentimentele înoată în mare.Se scufunda ... nu le pot salva, nu le mai pot găsi... oricat as încerca.Strig după ele...aud ecoul în cenuşa lor.Un curcubeu îşi întinde griul către mine.Mă ridica din gheaţa valurilor, mă arunca în viscol si se retrage în mare.Pămantul se părăseşte,aluneca în alta lume.
Am privit în mine.Gandurile mi-au căzut în minte,sentimentele,în suflet. Nu mai sunt pustiita.Un nor cenuşiu,un zambet fals a înlocuit tot ce a fost odată gol.Prin ceată se vede doar negru , iar prin negru...o lumina gri.Fericirea zambeste sarcastic, de acolo de unde e ea, departe de mine.
Iar eu privesc prin lacrimi de ceaţă către o fiinţa ce a fost candva iubirea.

Asculta-ma ...

Lasă-mi gandurile sa se transforme în fum si sa se aşeze pe geam.Poate asa nu voi mai vedea nimic din ceea ce mă înconjoară .Poate ca asa nimic din ceea ce mă înconjoară nici nu va mai exista. Nu-mi alungă corbul ce zboară pe langă mintea mea.Te rog... nu mai încerca sa-mi alungi întunericul.Am început sa simt ca este si el o parte din mine. Si nu, nu vreau nici o lumina, Chiar dacă sunt un întuneric te rog, nu mă lumina.Sau dacă sunt doar o lumina... nu încerca sa mă transformi în umbra.Oricum,nu voi putea decat singura sa topesc ceara de pe lacrimile mele.Dacă vei face tu asta,ele vor curge nestingherite,dar fără sentimente.Asculta-mă ... nu mai incerca să-mi aduci soarele...plăpanda ată cu care-l tarai, încercand să-l pui în fata mea pentru ca sa ne confruntăm si pentru ca sa învăţ ceva de la el... se va rupe si atunci ce vei face ? E greu să-mi imaginez ca mă vei lasă cu luna.
E timpul să-mi luminez singura pleoapele închise, sa le deschid fără frica si sa vad tot ceea ce va renaste după ce voi veni la viaţa , după ce mă voi ridica din abisul îngheţat al focului.Pentru ca acum sunt o flacără aşteptand sa explodeze din mijlocul unei furtuni de păsări albe si gri.

Cine sunt eu ?

Nu vreau sa aud nimic din ce se întamplă în jurul meu. Tunetele,urletele si furtunile,soarele, luna si fericirea le voi privi mai tarziu, ca si cand ar face parte din mine.Muzica îmi fulgera în suflet, fără sa o aud măcar.O alung si mă las înşirata de mine.
Ascult orice gand si nu las confuzia sa mă doboare de parcă as fi înconjurată de raze selenare, nu de lumini orbitoare,profunde.Vreau sa simt că-mi inseninez cerul ... iar după nori nu voi lăsa nici o raza mica si nesemnificativă sa-mi umbrească soarele.
Chipul meu a invaluit în misterul unei oglinzi în care teamă nu mă lasa sa privesc .Totuşi,strecor o privire timidă si-mi dau seama: ţipetele si tunetele furtunii izvorăsc din acel mister.Atunci, oglindă cade pe podea, ar vrea sa se spargă în mii de cioburi topite de umbra vieţii ei, sa nu mai existe ... Copleşită de norii pe care singura si i-a creat, simte cum se lipeşte tot mai mult de pamantul ce devine mai rece cu fiecare gand,ce se surpă tot mai mult , cu fiecare respiraţie. Oglindă e mazgalita acum, apăsat cu roşu si negru.Totuşi,găseşte un petic de seninătate si priveşte în jur, simte durerea soarelui care a înnebunit în aşteptarea ei. Se ridica brusc de la pămant, îsi şterge lacrimile roşii si supărarea , iar ploi de lumina sparg pojghiţă de nori si o absorb in adancul fiintei lor, pana ce nu mai exista. Soarele a fost găsit, chiar dacă numai pentru cateva clipe.
Însă misterul continua sa mă priveasca. Cine sunt eu ?

Trezirea la viata prin teoria " te iubesc-ului "

Am fost ani la rand om. Fără sa ştiu. Am fost om cu trupul si mintea, cu instinctele animalice pe care le dobandesti la naştere.Nu am ştiut însă ca exist.Nu-mi înţelegeam rolul în viaţa, nu ştiam de ce mă născusem.Eram ca un fir de nisip, luat de spuma valurilor.Nu aveam sens. Asta pană cand am conştientizat ce e iubirea.Atunci am devenit om, format din mătasuri de emoţii,umbre de fericire si tristeţe.Conştiinţa mea s-a născut odată cu primul " te iubesc ".La început am spus " te iubesc " din instinctul pe care-l poarta un copil pentru mama lui. Acum însă, după ce instinctele s-au transfigurat în realităţi impuse de propria-mi conştiinţa,realizez importantă acestui " te iubesc " si felul în care ne imprimă poveştile în "Cartea vieţii " .
"Te iubesc" sunt opt litere care s-ar rosti uşor, fără prea multe eforturi.Oricat ai spune tu ca ceea ce ai scris este adevărat,eşti mai puţin credibil decat atunci cand o spui persoanei proiectată pe retina ta.
Încearcă sa îţi păstrezi conştiinţa vie, încearcă sa fii tu viu ... iubeşte !

Sperante ...

Am trecut ieri pe la tine si nu mi-a raspuns nimeni. Probabil nu erai acasa. Daca te uiti mai atent in fata usii o sa descoperi ca am lasat un cos plin de sperante. Nu te ingrijora, sunt putine si sortate pe categorii. Cele pentru tine le-am lasat deasupra, sa nu fie strivite de greutatea celorlalte. Le-am procurat noaptea trecuta, cand gandurile mele erau la o petrecere prin cartier. Logica si ratiunea le-am trimis pe post de insotitori ca nu cumva sa se comita vreo faradelege, asa ca am ramas singura cu sentimentele mele. Ele mi-au dat ideea sa mergem la cumparat sperante. Le-am gasit intr-o vitrina care lucea ademenitor in lumina lunii. M-am apropiat sa vad termenul de valabilitate si am fost surprinsa sa vad ca puteau dura de la 5 la 50, dar nu se vedea clar daca erau zile, luni sau ani. Era totusi bine, la vremurile grele pe care le traim... Fusesera confiscate de la niste pusti galagiosi. Erau asadar cat se poate de proaspete. Pretul se putea negocia, dupa posibilitatile fiecaruia. Ca de obicei, port disponibilitatea cu mine asa ca am putut lua cate mi-a poftit inima. Cele alese pentru tine sunt mai colorate si mai dulci, insa nu prea coapte; m-am gandit sa le mai las ceva timp si pentru asta. Dupa cum spuneam, le-am pus deasupra, in partea stanga a cosului. Daca nu stii exact unde-i stanga, gandeste-te la locul in care bate inima. Exact! Acolo e stanga! M-am grabit sa ajung acasa, ca nu cumva sa ajunga gandirea inaintea mea, iar ea nu are cheie sa deschida usa. Sentimentele o poarta de obicei, pe ele le las de cele mai multe ori acasa, si cred ca e mai in siguranta la ele. Eu sper sa fii incantat de darul meu, iar pentru orice nelamurire, astept sa ma contactezi. aceeasi eu, Astrid...

Sentiment bolnav

Vreau ca luminile oraşului sa umbrească luna si
stelele sa se dezlipeasca una cate una ...
Sa-mi scald trupul in lumina, sa nu las nici
o celulă în dizgraţia întunericului.
Sa pot îmbrăţişa cerul, sa-l patez de culoare si sa-l privesc
cum îmi sărută genunchii,lăsand toţi norii sa-i curgă spre centrul buzelor.
As putea strange,atunci,toate oceanele intr-o palmă si
le-as atinge cu varful degetelor,azvarlind orice
tristete captusita cu irişi negri
Ochii mei sunt negri ca sufletul marii.
În gandul sau şoptit,zeul albastru le mai confunda.
Zeul acela,cu chip tăiat si înmuiat în acuarelă...
ce vorbea despre infinit uneori...

Ce este iubirea ?

De multe ori mă întreb ce este iubirea. Ce este ?

Iubirea este o boala fără de care nu eşti sănătos. Iubirea implica atracţie fizica,certuri, conversatii interesante,încăpăţanari,compromisuri si multe altele.De multe ori se spune ca iubirea înlătura suferinţa si poate transcende si aduce fericirea.Iubirea este o tema literară foarte vasta si importantă a cărei origine se leagă de originile culturii umane. Iubirea este ceea ce naşte fiecare in sufletul sau, timpul este capabil sa înţeleagă cat de minunată este iubirea.Venind de la Dumnezeu,iubirea mosteneşte eternitatea , depăşind chiar si moartea.A iubi este însăşi legea vieţii.Iubirea este singurul sentiment care îţi umple viaţa intr-o secundă, singurul lucru care îţi taie răsuflarea printr-un zambet,singurul lucru pentru care merită sa trăieşti pentru infinit.Iubirea adevărată nu aşteaptă NICIODATĂ NIMIC în schimb . Iubirea înseamnă dăruire totala,înseamnă uitare de sine.

Pentru asta, te iubesc !

Autumnala tarzie

Unde sa mă răsfrang
Cand toate ferestrele, înlănţuie de teamă
Îmi stau în drum?
Mainile îmi zac,aşternute ca frunzele moarte pe genunchi
gura-mi infloreste a toamna
si zambetele-mi sunt manunchiuri de ploi
priviri de linişte , îngemănate în visari
ascund alene
boli travestite în ganduri
pietrele închid sunetele
în fasii purpurii de culoare

Un strain cenusiu imi sopteste uitarea.

Nocturna de iarna

Crucea Sudului vegheaza somnul
Urmelor rămase în nisip
Iar căutăm absolutul în nori de cenuşă
Ce-adorm cu fluturii
Cand îi taie tristeţea.
Un Adam tern
privea dintr-un clopot spart,
Privea la vaga pendulare a clipelor
Rămăseseră netrecute , odată cu
noaptea,
Mai departe de răsărit .

Prietene

Intr-o noapte tarzie
Ca o nimfa în metamorfoză
Dintr-o picătură
Tu veneai în mijlocul Universului
Deasupra ta un înger
Alb,cu aripi diafane
Suradea încet
Ca un vant între planete
Ce se roteau în a lor aură
Intersectate de lumi văzute
În vibraţia cosmică
Între doua spirale unite
Ne-am întalnit
Locuitori ai Soarelui
Doua stele
În rotaţia sfantă
Sub lumina Lui
Ochii noştrii erau orbi
De bucurie mistică
Euforia ne cuprindea
Eram noi doua,
Cele doua prietene .

Imbratisati

Cand marea îşi va găsi cununa în mijlocul ei
Iar în inima mea vor seca mugurii vieţii ,
Cand lumea întreaga se va cufunda în timpul albastru
Iar în sufletul meu vor curge picături din seva zeilor
Atunci ne vom revedea , sub acelaşi copac,
Îmbrăţişaţi.

Dar eu stau , sub acelaşi cer al conştiinţei
Si aştept...
Si tu stai , încremenit în deşertul speranţei
Ascultand...

Cand dansul stelelor va cuprinde eternul
Iar delirul sacru al preoteselor va transcende
Condiţia simpla a muritorului
Tu vei sta cu fata către soare
Iar eu către luna,

Atunci ne vom revedea, sub acelaşi copac,
Îmbrăţişaţi ...

Murmurul unui Zeu

Clipesc,odată,de doua ori,
Si ochii,răman paralizati
În fata lui.

În cercuri,cantecul sorilor
Pare a străpunge eternitatea,
A cărui nimic sunt.

Dar plutesc în afara oricărei raţiuni
Si vibraţii comice se unesc în mine
Iar îngerul vegheaza.

Apar demoni ai închipuirii
Care pretind a fii eu
Dar de spulbera pe rand.

Vad infinitul în raza lunii
Ating marginea celui de-a treia sfere
Si simt...
murmurul unui Zeu .

Sentinta moderna a ingerului

Cand ti-ai ucis încheietura mainii,
Atingerile au devenit stangace,
si ti-am smuls braţul ,
cu totul.

Cand glezna ta a suferit entorse
N-ai mai putut pasi drept
si am preferat sa te las fără picior.

Cand ai început sa-mi şopteşti
vorbe aberante
mi-am pus mainile pe urechi
si te-am lăsat fără glas.

Cand ai dat uitării viselor,
Iubirea s-a întors împotriva noastră
si am devenit malurile unui rau fără pod.

În ziua de azi
regretele
nu-si au rostul ...

Revolutie printre idei

Nebunii
aleargă în cercuri,
luna îşi înfinge unghiile
în parul meu,
de fata mă muşca ploaia,
torenţial mi se destramă ideile,
tinerilor le place goliciunea
si batranii din noi sunt senili.

Răspunsurile nu le aparţin filozofilor
Prostii descifrează
teoreme,
manualele sunt pline de aberaţii.
Copiii învaţă pe de rost
cum sa formuleze minciuni
exact ca pe vremea lui Ceauşescu.

Hai sa aruncăm pastilele
de revoluţie
sa instaurăm din nou anarhia
Visele sa ne fie hotare,
repere pentru sperante,
sa fim mici teroristi cu sange latin
Numai sa nu mă mai alerge
Nebunii aia afurisiti
în cercuri strambe !

Devin corpul de cobra

Trupul se arcuieste
Prin mişcări ce creeaza unde.
Cercuri albe străbat imensitatea
Se apropie intr-un dans circular
Si se contopesc de mine.

Trupul se arcuieste
Soarele a coborat în inima
Si sangele pulsează plutirea
Iubirii în fiinţa
Iar picioarele se unesc
În coada de şarpe.

Trupul se arcuieste
Se dilată pentru a cuprinde
Vidul din piept
Mă pierd pe mine
Pentru a mă cunoaste...
Devin corpul de cobră.