Orice om are pretul lui, si Viata respecta aceasta valoare. Ea nu se masoara in bani sau in aur; se masoara in iubire. Mai mult, se masoara in iubirea de sine. Acesta este pretul fiecarui om, masura in care se iubeste pe sine.

Nu poti sa te astepti ca ceilalti sa te pretuiasca, daca tu nu te apreciezi singur. Dar oamenii se invinovatesc mereu, se dispretuiesc, nu se pot accepta asa cum sunt. Daca nu iti place o persoana, nu ai decit sa pleci de langa ea. Daca nu iti place un grup de persoane, nu ai decat sa pleci din acel grup. Dar daca nu te placi pe tine insuti, nu ai unde sa pleci. Poti insa sa te schimbi, sa te ridici pe un alt nivel de frecventa, intalnind acolo oameni care se accepta pe sine. Patrundem astfel intr-o alta lume, intr-o alta realitate, care are alte reguli, inclusiv pentru relatii.

Daca ne privim cu atentie corpul, vom descoperi ca el este alcatuit din miliarde de fiinte vii care depind de noi. Fiecare celula din corpul nostru este o fiinta vie. Noi suntem responsabili pentru toate aceste fiinte. Pentru toate celulele noastre, noi suntem Dumnezeu. Le putem asigura nevoile, le putem iubi, sau dimpotriva, le putem face mult rau.

Celulele din corpul nostru ne sunt in totalitate loiale. Ele lucreaza pentru noi, in deplina armonie, si pentru aceasta trebuie sa le fim recunoscatori, sa le iubim, sa le respectam. Corpul nostru si toate celulele vii isi joaca perfect rolul in jumatatea lor de relatie. Cealalta jumatate a relatiei este mintea noastra. Corpul are grija de jumatatea sa, dar mintea abuzeaza de corp, chinuindu-l in fel si chip.

Corpul abia asteapta sa primeasca iubirea mintii noastre, dar mintea spune: "Nu, nu imi place aceasta parte a corpului meu. Ce forma ingrozitoare are nasul meu, ce urechi clapauge am! Corpul meu este prea gras! Picioarele mele sunt prea scurte!..." Mintea isi imagineaza tot felul de lucruri urite despre corp. Corpul nostru este perfect asa cum este, doar noi avem tot felul de idei preconcepute despre ceea ce este bine si ceea ce este rau, despre ceea ce este frumos si ceea ce este urat.

Daca ne putem accepta propriul corp, vom putea accepta pe oricine si orice situatie. Cand ne privim in oglinda, sa ne privim cu dragoste, sa zimbim admirativ imaginii din oglinda. Imaginati-va cum va veti simti in ziua cand va veti adora propriul corp. Atunci cand va veti accepta complet corpul fizic, va veti simti atat de bine, veti fi atat de fericiti...

Aceasta este iubirea de sine. Ea nu are nimic cu importanta de sine, cu orgoliul. Asta inseamna a-l cinsti pe Dumnezeu in interiorul nostru si in interiorul celor din jur.

Mai intii de toate trebuie sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum sintem. Odata ce ne-am acceptat pe noi insine asa cum suntem, putem sa-i acceptam si pe cei din jurul nostru, pe cei dragi, asa cum sunt ei. Noi ne criticam atat de mult, incat in inima noastra nu mai exista loc de iubirea de sine. Si daca nu reusim sa ne iubim nici macar pe noi insine, cum am putea sa impartasim iubirea cu ceilalti?

Omul nu se poate ierta niciodata pentru ca nu este ceea ce doreste el sa fie. Cine se iubeste pe sine, este capabil sa isi reverse iubirea si asupra altora. Atunci cand iti faci un tel din a crea relatia perfecta intre tine si corpul tau, inveti practic ce inseamna relatia perfecta cu cei din jur, cu parintii, cu iubitul sau iubita, cu copiii tai, cu animalele de linga tine.

Si, la urma urmei, nu frumusetea fizica conteaza, ci sufletul. Ceea ce ai in interiorul tau se va reflecta si in exterior. Frumusetea sufletului infrumuseteaza si corpul, il scalda intr-o dulce lumina, fermecindu-i si pe cei din jur.