Sfarsit de toamna...

Sub pături pufoase si pline de căldură îmi refugiez trupul obosit,apăsat de supărare,cenzurat de ganduri fără răspuns.E un sfarsit de toamna bland si ora se aproprie de şapte seara. Încerc sa dorm,dar gandurile nu mă lasă, îşi caută locul.Pleoapele aproape mi se închid si încep sa îmi vad trecutul ca un film. Si parcă retraiesc vara plină de soare,seri lungi terminate cu rasete , dorinţe inocente, dimineţi trezita de mangaierea soarelui. Si totul mi se pare ca a fost un vis, vreme de imaturitate. Timpul se joacă cu mine, nu mă lasă sa-mi aleg momentul, mereu mă duce unde vrea. Încep sa mă simt din ce în ce mai confuză. Nu ştiu unde sunt,nu ştiu ce voi face,nu ştiu nimic.Deodată tresar!Cineva a intrat în camera.Nu schitez nici un gest.Privesc spre geamul întunecos.Apoi se retrage cu un aer nemultumit,Are si de ce,camera e în dezordine,haine aruncate peste tot,cărţi lasate pe birou ai un parfum a carui esenţa si acum o simt.Întorc capul spre perete si încerc sa revin la gandurile mele.Dar privirea persoanei de langa mine nu mă lasă, se uita parca prin mine.Ce o fi oare cu ea ?Începe sa îmi povesteasca intalnirea ei de azi. O ascult,dar apoi cuvintele ei se transforma în sunete care îmi alimentează gandurile.Mai zăresc doar mişcarea buzelor ei,dar mintea mea e de mult departe. Are atata sclipire în privire.Ce o fi spunand oare? O forţa tulburatoare mă îndeamnă s-o urmez ?