astrid's travels

astrid călătorește abia la zece dimi. îşi pune șapte cărți șapte caiete
în niciun caz
șapte pachete de țigări
în geantă visele de mărire în cutii, să le termine
de visat
sora din italia și se duce în baie. călătorește pe ape
ușoare pe valuri mici pe dârele oglinzii, în timp
ce scuipă cu zgomot pasta de dinți și
gustul neomenesc al zilei de ieri.

la amiază călătorește pe străzi. mcpuișor o îndrăgostire
o călcare pe picior strigătul
ăluia o pierdere de memorie/ ce bună e
o haltă porumbelul din parc e desfigurat dar
nu e deloc mort stă așa ca să aibă
și el priză la poze, apoi
un colţ de stradă. de oprit, astrid se oprește
ca să caște frumos.

găsește și însoțitori, dar nu cine ştie ce. nu tu câini
nu tu cerșetori nu tu bone
nu
tu
sora din italia. o însoțește zăpada/ e o nebunie cum o simte
astrid/ vax pufăială steluțe vax zăpada e patul
prin care trece până îl cunoaște
pe prințul japoniei adus de tsunami pe rozelor 14 cu care
va fi fericită și va număra fluturii
în cutii mici, de verighete.

astrid are oroare de înserare. o ia la fugă pe acoperișuri
unu doi trei pe antene
tv și antenele o iau și ele la fugă
una două trei, până când
soarele întră aiurea se face varză sau nu se face nimic.

astrid nu e pictoriță și
nu călătorește în alb și negru. așteaptă strălucirea lunii
pe cer, vai de mama ei lună. se opreşte și
fiindcă e miezul nopţii. ajunge pe rozelor 14 termină
repede de aruncat florile otrăvite
din păr, se întâlnește cu ochii cu brațele cu umerii cu strigătul
ăluia care nu știe

că mâine o să fie în arcadia cu inima
făcută pulbere.