Lupta cu haosul

E seara.Tocmai am venit de-afara.Am iesit cu prietenii sa ne oxigenam mintile dar,apoi,m-am ratacit cu gandurile departe de discutii ce aveau loc;nu mi-a fost greu sa iau decizia: " eu am sa plec acasa". Asa mi se-ntampla mereu.E un fenomen tipic adolescentei,cred.Gandurile zboara departe,labirinturile de litere sa razvratesc in minte,nu stii sa le pui in ordine.Parca nimeni nu te intelege.E dificil tare,ce mai...!
Hmm...! Acasa...siguranta...dar sunt agitata.Aud bataile iuti ale inimii.Oare ce simte acest organ de este asa nelinistit?...in fine...Ma indrept catre camera mea.Camera mea,refugiul meu.
Este ora noua si jumatate.Aproape a trecut inca o zi din viata mea,din viata tuturor celor vii in acest moment.Incerc sa inteleg scurgerea aeasta ireversibila a timpului despre care toata lumea vorbeste.Dar imi este prea greu in acest moment,ca si in celelalte momente cand am incercat sa ma gandesc.Ma simt obosita...mai bine renunt.Ma uit pe geamul prafuit si-mi arunc mainile pe caloriferul cald.Observ ca ploua,din nou,ca si dupa-amiaza.Urme de bocanci pe apa...strazile reci si intunecate sunt goale.Nu e nimeni care sa-mi atraga atentia.Nimeni,si eu fara nimeni.Stropii transparenti,puri,se lasa usor pe geam,udandu-l.Aud zgomotul suportabil ce ia nastere odata cu picaturile ce se izbesc in geam.Ma gandesc la azi,la ieri,la ce-a fost pana acum.Ciudat insa,nu vreau sa ma gandesc la viitor,la speranta.Acum,vreau sa privesc jocul stropilor,joc in linie dreata,insotit de ordine.
Lichidul pur si rece continua sa se-mprastie pe pamant.Am oprit lumina.E mult mai bine.O lumanare isi tine lumina vie pentru a-mi nota gandurile pe aceasta foaie...Misterul patrunde,asa cum se intampla de fiecare data cand e mai putina lumina.Sau asa simt eu,simt existenta necunoscutului.Raceala persista in sufletul meu.Sunt detasata de indepartat nu si de aproape,nu de ceea ce ma inconjoara.
Cerul e gri-inchis.Griul se poate asocia cu recele si cu alte lucruri ce nu-mi fac placere.Dorintele desarte imi bantuiesc mintea.Ma fascineaza acest tip de dorinte,uneori...Oare de ce? Deoarece,cu siguranta ma ajuta in momentele astea slabe,ma ajuta sa aspir spre altceva.Ciudat...
Incep sa se rataceasca stropii de apa,apoi,usor,usor,isi opresc fuga lor zapacita printre moleculele de aer.
A incetat sa ploua! Sufletul mi-e linistit...! Simtirile,trairile,le-am aruncat.Sunt goala pe dinauntru,imbracata bine pe dinafara,Am sa reciclez mai tarziu sentimentele...

Draga Eu ,

Iti scriu de aici ,de aproape,de foarte aproape.Eram curioasa sa stiu daca distanta de aici pana acolo a ramas aceeasi ca de acolo pana aici.Si daca poti sa mai razi ?
Te-am lasat sa-mi pui calus, dar ma mancau arterele.De ce te zbati ? Nu vad decat rosu.Mi-ai furat curcubeul sau ai inchis ochii?
Ieri am dansat cu viermii.M-au invatat tango.Tu nu stii pentru ca ti-au murit picioarele.Nu e vina mea ca si-au ales singure calea.
Caut antidotul fericirii.Probabil nu ai nevoie,dar ma preocupa pentru ca incep sa ma ingras.Ti-a crescut colesterolul?
Dimineata am visat ca ai murit.Ti-ai uitat parfumul.Am amuti si am uitat sa bat.L-a luat cu el si a sarutat buze de sange muscate de durere.Nu siroi,greselile suna urat,dar invata.Te duc eu si fara,daca imi promiti ca nu recitesti "Vrajitoarea din Portobello".Candva o sa-ti fac alt cadou.Fluturii sunt in plan,stomacul e perforat,dar rezista.Cipsurile nu te ajuta.Muzica doare.Renunta si construieste un "nume" ...
Lumea e un morman de nebuni ametiti de sange.Iubirea vine si pleaca odata cu mine.Nu te mai las.Voi cere verdictul.
Nu ma judeca !

O strada in formare

Motto : " Este foarte periculos sa traiesti.Cine traieste,moare. " Stanislaw Jerzy Lec


de ce
in cele mai negre zile ale noastre
lumea nu e portretizata
in forma ei adevarata
doar o cladire
cu pietre din trecut
amprente sumbre
albastre umbre
nimic cunoscut
sau vrednic de stiut
demoni capabili sa gure
timidele conture
ale undor
strazi pavate cu vise
neatinse

de ce
in cele mai grele momente
moarte nu e potretizata
in forma ei adevarata
doar incertitudine
in albastra altitudine
aripi inchiriate
pictate cu absurditate

de ce in momente ca acesteasimtim ca zborul
e interzis dincolo de strazi
ca nu mai avem aer pentru pene
lacrimi pentru gene
picaturi sarate
pe buze uscate

de ce
azi
lumea nu e potretizata
in forma ei adevarata
trebuie doar
sa ne ridicam din suferinta
sa indeplinim o ultima dorinta
intr-o zi
ca asta
sa pictam o floare
pe o strada in formare

Scrisoarea unei noctambule

Noaptea, dupa apusul soarelui si rasaritul umbrelor,stau atarnata cu capul intr-o parte,sprijinita de doua laturi ale aceluiasi cub prezent si ieri in amintirile mele de hartie.Pozitia nu-mi da voie sa ma uit inapoi.Asadar,privesc inainte,lasand in urma vechile tangouri si valsuri de limina, dansate intotdeauna inapoi,pe celelalte laturi ale unui cub diferit. Luna,care bate in geam, ma saruta pe ceafa cu raze de intensitate inegala,astfel incat mi-e prea cald, mi-e prea frig.
In sfarsit, proiectia razelor se disperseaza pe un perete caruia nu reusesc sa-i disting fata.Astazi toata lumea sta cu spatele.
Din manunchiul de imagini imprastiate pe suprafata plana si teribil de alba in monotonia noptii,imi sar ca niste ponei neimblanziti, direct pe retina, episoade extraordinare: lalele impletite-n geam imi par cioplite in stele si coboara rasfrangandu-se printre nori de un violet absurd,ca de iad prea putin aprins.Coboara catre cadrul unui geam( aflat mereu in spatele meu;lemnul imi gadila de fiacare data dorul de salbaticie ). Si iar visez reflectii de astre ce ard mai aprig ca niciodata acum, inainte sa dispara.
Intre mine, ziduri si cosmos,aerul vibreaza a nesfarsire.
In aceeasi noapte,cand timpul bate ceasurile de fum, in cuget imi haraie, distantata o suflare,o toba defecta ce isi inchide sunetele intr-o sfera lipsita de cadenta.
Uite trupul fara cap al unei sperante rascoapte,ce-si poarta nestingherita haosul prin minti! Perpetuu.In timpi scurtati de esenta toba dementa care culca impudic silabe peste portative,lasand dezgolite formele gravate pe futuica sufletului meu.
Cantecul zoreste prefacutele dimineti sa curga care noapte.Si-o sa reverse iar potop de amintiri.
Spre ziua,aproape de sfarsit,dintr-un unghi prea obosit,pe care pleoape fixe il fac cu zidurile,privesc linii de lumina franta strecurandu-se pe geamul care-mi vegheaza calcaiele.
Rotunjimile albastre,deloc senzuale ale mesei vizibile acum, ar trebui sa ma contrarieze.Nimic nu mai ramane drept.
Mana stanga mi se curbeaza, independent de mine, intr-un pumn,iar hainele mi se chircesc in onduleuri stramte, muscand din piele.Si ea se strange, inchizandu-mi respiratia intr-o cutie de oase,ciclica doar prin rezonanta.
Din departari aflate undeva,adanc in interios,aud miscarile circular spasmodice ale aerului din plamani si-l simt urcand pe cilmi,pana depune neglijent rotocoale moi de praf pe limba.Sunt dulci ca merele.
Intregi roiuri de ganduri si stari se fileaza la cald in gaoacea constiintei mele si se preschimba-n fibre incolacite intr-un amalgam de legaturi,se inalta intr-o imbratisare alungita a eului ce da sa se rupa.
Acolo unde putile patrund zvacnind in piele se sapa santuri rosiatice prin care tasnesc, in jet neintrerupt,petele mele de intuneric.
Si ma scurg in parchet.Odata cu zorile...

Astrid si matematica

umbre obscene aleargă prin
pereţii camerei. dinţii lor trag hainele amorului de ieri.

iau în râs fiecare rază, o strâmb prin atingeri. chipul
ți-e trântit de perne. mişcările pupilelor urmăresc
o geometrie nouă. nesănătoasă.

o sferă idilică, unghiuri perfecte, dar forma lor
e străină. e plastilină ieftină
la atingerea ta.

acum conturez colțuri și muchii. încerc un pătrat infantil,
departe de forme netede. acum știi: am o ciudată repulsie
fată de matematicieni.